Friday, March 20, 2015

Cremă de zahăr ars cu portocale

Crema de zahăr ars face parte, fără îndoială, din categoria selectă a „deserturilor copilăriei“. Se face simplu, cu puține ingrediente, este ușor și răcoros și merge excelent după o masă copioasă. Evident că sunt o sumedenie de rețete pentru crema de zahăr ars, și evident că eu o să susțin că a mea este cea mai bună! Iar dacă nu mă credeți, încercați-o!


Ca și ingrediente, aveți nevoie de 1 litru de lapte, 8 ouă, o cană de zahăr pentru cremă, ¾ de cană de zahăr pentru caramel, 1 plic zahăr vanilat, un praf de sare, un praf de cardamom, un praf de ghimbir, un praf de amestec de scorțișoară și cuișoare, coaja rasă de la o portocală și 5 ml esență de portocale.
Puneţi zahărul pentru caramel și maestecul de cuișoare și scorțișoară măcinate într-o cratiţă înaltă şi lăsaţi-l pe foc, să se topească până capătă o culoare maronie (dar nu-l ţineţi prea mult pe foc pentru că o să devină amărui). După ce s-a topit, luaţi cratiţa de pe foc, iar cât timp este lichid zahărul caramelizat, distribuiţi-l uniform pe pereţii vasului, iar apoi lăsaţi-l să se răcească. Separat, bateţi ouăle până devin spumă, apoi adăugaţi treptat cana de zahăr pentru cremă, zahărul vanilat, sarea, cardamomul și ghimbirul. Adăugaţi laptele şi mixaţi continuu, apoi puneți esenţa și coaja de portocală Turnaţi compoziţia în cratiţa tapetată cu caramelul întărit, puneţi cratiţa într-o tavă umplută pe jumătate cu apă fierbinte și dați la cuptor, la foc mic, pentru circa 1 oră şi jumătate, până când va fi bine rumenită şi legată.


Lăsaţi crema de zahăr ars să se răcească bine. Dacă aveţi oaspeţi şi doriţi să-i impresionaţi, răsturnaţi crema de zahăr ars pe un platou înalt ca să nu se irosească siropul şi turnați peste frişcă.

No comments:

Post a Comment