Friday, November 26, 2010

Tort Ama


În ultima vreme, de când în viaţa noastră a apărut Maia, am căutat să găsesc tot felul de reţete care să poată fi gustate şi de ea. Nu de alta, dar parcă nu e normal ca la vârsta de un an să-ţi pui copilul să sufle într-un tort din care nu vor putea mânca apoi decât adulţii. Ştiu că este mai comod să comanzi tortul la cofetăria din cartier, dar oare copilul tău chiar nu merită o oră din partea ta (cam atât a durat să prepar tortul)? Eu, unul, am considerat că da. Sper să vă placă...



Ingrediente:
2 cutii Mascarpone, 0,5 kilograme frişcă, 1 cutie compot de piersici, un pachet de biscuiţi, 100 grame de zahăr.

Mod de preparare:
Mascarponele se freacă bine cu zahărul şi se înglobează apoi 0,4 kg de frişcă bătută spumă. O formă de tort se tapetează pe fund şi pe laterale cu pişcoturi muiate în zeama de compot. Peste pişcoturi se aşează cubuleţe de piersici din compot, peste care se toarnă compoziţia de mascarpone. Se dă totul la frigider minim 8 ore.

Mod de servire:
Se scoate marginea formei şi se presară deasupra restul de frişcă bătută bine. Peste care se aşează cu grijă figurina făcută din pastă de zahăr.

No comments:

Post a Comment